10.1.8. Linia de pauză
Cum se folosește linia de pauză
Este utilizată în cadrul titlurilor de capitole, de anexe etc. compuse din două (sau mai multe) părți:
Certificatul de origine al vehiculului – Declarația producătorului vehiculului de bază
Este utilizată în interiorul propoziției sau al frazei pentru a delimita cuvintele sau construcțiile incidente sau apozițiile explicative. Se preferă linia de pauză acolo unde construcția incidentă are în interiorul ei una sau mai multe virgule. În cazul în care incidenta urmează unei construcții sintactice care este în mod normal urmată de virgulă, virgula se pune întotdeauna după construcția incidentă:
În timp ce doar câteva tipuri de nereguli detectate ca urmare a controalelor fizice pot fi constatate prin controale ex post – ambele forme de verificare fiind indispensabile procesului global de control –, aceste cifre sugerează totuși faptul că atât controalele fizice, cât și cele de substituție ar putea fi mai bine orientate.
Linia de pauză poate fi utilizată în construcțiile eliptice, pentru a marca lipsa predicatului sau a verbului copulativ (cu această funcție se poate utiliza și virgula; a se vedea punctul 10.1.2.12):
Cu privire la constatările din reexaminările intermediare privind cele două societăți, se consideră adecvată modificarea taxei antidumping aplicabile societății X la 35 %, iar societății Y – la 10 %.
Ca semn ortografic, linia de pauză este utilizată în scrierea unor cuvinte compuse complexe care cuprind cel puțin un cuvânt compus scris cu cratimă: nord–nord-est, sud-est–nord-vest. În această situație nu este nici precedată, nici urmată de spațiu.
În actele UE, elementele unei enumerări precedate de un paragraf introductiv încheiat cu două puncte sunt introduse prin em dash (—), o linie de lungime dublă față de linia de pauză (a se vedea punctul 3.5.1):
Furnizorul de servicii de navigație aeriană gestionează activitățile de verificare, în special:
- stabilește mediul adecvat de evaluare a funcționării și a caracterului tehnic, care reflectă mediul de funcționare real;
- verifică dacă planul de testare descrie integrarea sistemelor prevăzute la articolul 1 alineatul (2);
- redactează raportul care prezintă rezultatele inspecțiilor și ale testelor.