3.3.2. Adăugiri și numerotare

În cazul în care articolele, alineatele numerotate sau alte subdiviziuni care sunt identificate printr-un număr sau printr-o literă (subdiviziuni marcate) sunt introduse în prevederile unui act existent, se aplică reguli specifice de numerotare.

Atunci când în partea dispozitivă a unui act existent sunt introduse articole, alineate numerotate sau alte subdiviziuni identificate printr-un număr sau literă, acestora le sunt alocate numărul sau litera subdiviziunii precedente de același nivel plus litera „a”, „b”, „c”, „d” etc. De exemplu, articolele introduse după articolul 1 se numerotează „articolul 1a”, „articolul 1b” etc. Tot astfel, un articol introdus între articolul 1a și articolul 1b se numerotează „articolul 1aa”. În limba franceză, pentru numerotarea articolelor nou-introduse se folosesc numeralele latinești bis, ter, quater etc.: „article 1 bis”, „article 1 ter” etc. (a se vedea tabelul de corespondență din anexa B4, „Practicalia”).

Se aplică reguli speciale în următoarele situații:

• în cazuri excepționale, când, înaintea unei subdiviziuni de același nivel care le precedă, sunt introduse articole, alineate sau alte subdiviziuni numerotate, acestea sunt desemnate ca „Articolul −1”, „Articolul −1a”, „alineatul (−1)”, „alineatul (−1a)”, „litera (−a)”, „litera (−aa)” etc.;
• în cazuri de introducere mai complexe, care pot fi rezolvate prin utilizarea semnului „−”. De exemplu, se introduce un articol 1−a între articolul 1 și articolul 1a.

Atunci când sunt introduse articole, alineate numerotate, sau alte subdiviziuni care sunt identificate printr-un număr sau o literă, articolele, alineatele sau alte subdiviziuni care le urmează nu ar trebui renumerotate, întrucât alte acte ar putea să conțină trimiteri la acestea. Numai în cadrul unei codificări sau al unei reformări se procedează la o nouă numerotare.

(Sursă: Compendiul comun, punctul C.8.3.2.)