4.1.1. Autorii și Oficiul pentru Publicații
Serviciile oferite de Oficiul pentru Publicații autorilor includ pregătirea publicațiilor în diverse formate, design grafic, corectură, tipărire la cerere și furnizarea de identificatori.
Instituțiile, organismele și agențiile Uniunii Europene pot apela la Oficiul pentru Publicații pentru orice proiect de publicație. Oficiul pune la dispoziția autorilor, printre altele, următoarele servicii:
- elaborare de publicații pe hârtie și publicații multimedia (CD-ROM, DVD, site-uri internet, cărți în format electronic) și contracte cu prestatori de servicii externi;
- concepte grafice;
- servicii de corectură;
- POD [publicații tipărite la cerere (printing on demand)];
- atribuire de identificatori (ISBN, ISSN, DOI, numere de catalog – a se vedea punctul 4.4).
NB:
Pentru publicațiile elaborate direct de către Oficiu, identificatorii se atribuie automat.
Procedura pe scurt
Serviciile autor trebuie, mai întâi, să adreseze o cerere de prestări de servicii ordonatorului de credite al instituției, organismului sau agenției din care fac parte. Acestea trimit o cerere de editare Oficiului pentru Publicații. Pe baza estimării sau a devizului stabilite în consecință, Oficiul pentru Publicații elaborează bonurile de comandă și le transmite serviciului ordonator pentru a fi semnate.
După primirea manuscrisului definitiv și a bonului de comandă semnat, Oficiul pentru Publicații realizează pregătirea tipografică și lectura prealabilă a documentului. La finalul producției, bunul de tipar se dă după verificarea numărului de exemplare, a identificatorilor (ISBN, ISSN, DOI, numărul de catalog), a eventualului preț de vânzare, precum și a modalităților de livrare.
După livrare, Oficiul pentru Publicații trece la recepția calitativă a publicației și verifică concordanța dintre publicația livrată și factură.
În ceea ce privește publicațiile periodice, se recomandă evitarea oricărei schimbări de titlu sau de prestare pe parcursul anului în curs, astfel de modificări antrenând complicații și întârzieri pentru serie și catalogare, precum și dificultăți de vânzare și confuzii pentru cititor.
Pentru autori
Elaborarea unei publicații/crearea unui afiș/atingerea unui public-țintă?
Toate răspunsurile la întrebările dumneavoastră tehnice și administrative se găsesc la
https://op.europa.eu/en/web/publicare/providing-publishing-and-preservation-services
(Link pentru personalul instituțiilor, organismelor și agențiilor Uniunii Europene)