5.10. Citate
Un citat este alcătuit din pasaje preluate din alte lucrări sau din cuvinte și gânduri ale unor terți raportate în text.
Un citat poate fi:
- un fragment care face parte dintr-o altă lucrare;
- cuvinte și gânduri redate în vorbirea directă.
Pentru tratarea citatelor, tipografia pune la dispoziție mai multe procedee, cum ar fi utilizarea unui corp de literă inferior sau utilizarea ghilimelelor ori a liniilor de pauză:
- citatele ordinare (alcătuite din propoziții sau cuvinte izolate redate în vorbirea directă) se încadrează între ghilimele și se scriu cu același corp de literă ca restul textului;
- citatele care includ alte citate (citate de gradul doi) presupun utilizarea ghilimelelor diferențiate (a se vedea punctul 4.2.3).
Litere, cuvinte sau părți din citat omise se înlocuiesc cu puncte de suspensie conform regulilor prezentate în continuare.
În cazul în care este eliminat un paragraf întreg, acesta se înlocuiește cu puncte de suspensie încadrate între paranteze drepte precedate și urmate de câte o interlinie:
„Xxxxx xxxxx xxxxxxxxx.
[…]
Xxxxx xxxxx xxxxxxxx.”
Punctuația în interiorul citatelor
Citate, puncte de suspensie și paranteze drepte
Punctele de suspensie înlocuiesc un fragment omis dintr-un citat. În acest caz, acestea se încadrează în paranteze drepte precedate de un spațiu normal:
„Consiliul dorea să adopte numeroase măsuri […]; în cele din urmă, a renunțat la această intenție.”
„Sosi la scurt timp […]. Totul se sfârșise. […]”
Această formulă este utilizată și pentru a nu se crea confuzii cu punctele de suspensie aparținând autorului, după cum este ilustrat în fragmentul următor din N. Sarraute:
„[…] Era perfect… o adevărată surpriză, un noroc… o armonie rafinată, această draperie de catifea, de catifea groasă, […] de un verde intens […]”
A se vedea, de asemenea, punctul 10.1.9.
Citate între ghilimele (ghilimele, două puncte, punct final)
Atunci când citatul constituie continuarea propoziției de început, nu se folosesc două puncte, iar punctul final se pune după ghilimelele de închidere (punctuația respectă logica frazei). Această regulă se aplică și în cazul în care partea citată între ghilimele se prezintă sub forma unui nou alineat:
În cauza respectivă, Curtea declară că „existența unei poziții dominante […] este foarte probabilă”.
În cauza respectivă, Curtea declară că
„existența unei poziții dominante […] este foarte probabilă”.
Atunci când citatul este precedat de două puncte, acesta începe cu majusculă și se încheie cu punct final situat înaintea ghilimelelor de închidere. Această regulă se aplică și în cazul în care partea citată între ghilimele se prezintă sub forma unui nou alineat:
În cauza respectivă, Curtea declară: „Existența unei poziții dominante […] este foarte probabilă.”
În cauza respectivă, Curtea declară:
„Existența unei poziții dominante […] este foarte probabilă.”
În cazul în care se introduce o notă de subsol la finalul citatului, punctul final se plasează întotdeauna după nota de subsol:
În cauza respectivă, Curtea a declarat: „Existența unei poziții dominante […] este foarte probabilă”(1).
În cauza respectivă, Curtea a declarat că „existența unei poziții dominante […] este foarte probabilă”(1).
În cazul citării părților introductive ale actelor (referiri, considerente), punctuația originală se transcrie ca parte a citatului:
Comisia a modificat ultimul considerent după cum urmează: „(3) Acordul ar trebui să fie semnat și aprobat,”.
Pentru diferitele niveluri de ghilimele, a se vedea punctul 4.2.3.