5.3.1. Elementele componente
Componentele de pe versoul paginii de titlu includ întotdeauna locul publicării, numele editurii, anul publicării, detalii privind drepturile de autor și identificatorii.
tip:
A se vedea și A quick reference guide.
Pe versoul paginii de titlu figurează, în ordine, următoarele elemente:
- într-o publicație tipărită, mențiunea „Printed by [tipografie] in [țara]” (în limba engleză, cu caractere italice) și, dacă este cazul, o etichetă ecologică și/sau o notă privind produsul din hârtie tipărită (a se vedea punctul 5.3.2);
- dacă este cazul, mențiunea „Manuscris finalizat în [luna] [anul].”;
- dacă este cazul, mențiunea „Ediție revizuită”, „Ediție corectată” sau „Ediția întâi/Ediția a doua/Ediția [numeral ordinal]”;
- dacă este cazul, eventualele rezerve privind responsabilitatea instituției (a se vedea punctul 5.4.4);
- locul apariției (sediul Oficiului pentru Publicații), numele editorului material și anul apariției (conform Deciziei 2009/496/CE, Euratom din 26 iunie 2009, editorul este Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene);
- copyrightul (însoțit de un eventual calificativ/o eventuală autorizare a reproducerii) (a se vedea, de asemenea, punctele 5.4.1 și 5.4.2);
- informații privind copyrightul ilustrațiilor, în cazul în care nu figurează direct în dreptul acestora (a se vedea punctul 5.4.3);
- identificatorii (ISBN, DOI, …) (a se vedea, de asemenea, punctul 4.4).
NB:
Anul apariției este menționat după numele editorului material pentru a-l putea deosebi de anul copyrightului (a se vedea punctul 5.4.1).
Versoul paginii de titlu
1. Mențiune referitoare la produsul din hârtie tipărită
2. Mențiune referitoare la manuscris/ediție
3. Rezervă suplimentară a serviciului care a elaborat lucrarea
4. Locul și anul apariției, editorul material
5. Copyright
6. Identificatorii